Oamenii din spatele concursurilor, motorul inovatiei
Emil Boc
Primar al municipiului Cluj-Napoca
“Noi ca administrație am învățat continuu din acest proces și, în timp nu l-am mai privit ca pe un experiment, apoi o buna practică, ci ca pe un instrument de programare și proiectare a dezvoltării urbane”
INTERVIU - EMIL BOC
octombrie 2020
Care credeți ca sunt avantajele/dezavantajele concursurilor de arhitectura pentru atribuirea proiectelor pentru spațiul public?
Concursurile de soluții aduc două mari avantaje: o efervescență unică în oraș, se crează o așteptare, se aprofundează istoria locului și se crează un demers participativ și incluziv pe designul temei de concurs. Pe de altă parte, prin acest proces transparent și cu o comunicare atât de mare se evită greșeli, crește accesul la actori diverși care pot aduce elemente de noutate, uneori inedite, alteori esențiale, se asigură o perspectivă cross sectorială a întregului proiect și se educă foarte mult comunitatea cu privire la ce înseamnă calitate în amenajarea de spații publice.
Cum credeți ca a evoluat Clujul de cand a inceput aceasta practica pentru atribuirea proiectelor publice?
Cred că orașul a crescut foarte mult calitatea proiectelor și mai ales varietatea acestora. Fără îndoială au apărut noi standarde despre cum se fac lucrurile în anumite tipuri de proiecte și în ce se traduce azi calitatea spațiilor publice asupra cărora s-a intervenit, evident mult mai ridicată. La nivel emoțional observăm o adopție mult mai bună a locuitorilor și o diversificare a alegerii acestora de a petrece timp în zonele publice. Au apărut străzi, locuri considerate azi iconice în urma implementării unor concursuri de soluții, care înainte erau în general percepute ca simple spații de circulație. Dacă un clujean are un musafir, azi e un adevărat pelerinaj pe care îl realizează să îi prezinte atât proiecte făcute cât și spații propuse pentru revitalizare -în a-l provoca să creeze o amintire de tipul ”înainte”, pentru a avea o comunicare de viitor pe tema ”după”. Avem la Cluj acele colțuri ”instagramabile” - în care oamenii își fac poze și colectează amintiri ”de la Cluj”, oferind astfel o încărcătură senzorială locului, foarte greu de cumparat, sau de programat.
De ce credeți ca a avut atat de mult succes acest demers in Cluj, fata de alte orașe din Romania?
Clujul are marele avantaj de a avea un ecosistem de inovare funcțional. Aici există deja un exercițiu al colaborării, al participării. De asemenea avem o comunitate care este foarte deschisă noilor idei. Atât tinerilor cât și celor mai în vârstă le place ideea de experiment, își doresc ca orașul că fie primul care încearcă ceva nou. Pe acest fond, concursurile de soluții au găsit un teren fertil să se dezvolte, iar perseverența în a propune proiecte – cu riscul de a lungi puțin termenele de implementare a contat și la creșterea unei generații de cetățeni care au preluat acest proces ca un obicei, un stil de viață.
Cum alege administrația proiectele care vor fi atribuite prin Concurs de arhitectura?
Practic și noi ca administrație am învățat continuu din acest proces și, în timp nu l-am mai privit ca pe un experiment, apoi o buna practică, ci ca pe un instrument de programare și proiectare a dezvoltării urbane. Mai mult, prin mixarea acestuia cu instrumentul de inovare socială pe care l-am construit la Cluj-Napoca în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică am obținut un element extrem de important, o comunitate de participanți activi la design, la testare și la adopția priectelor odată implementate.
Care credeți ca este mesajul transmis către locuitorii Clujului, când administrația se inhama la acest demers pentru proiectele mari?
Din punctul nostru de vedere mesajul este clar: Clujul merită cu fiecare proiect de dezvoltare urbană pe care îl asumă cel mai bun proiect la care avem acces, inclusuv la nivelul de inovare, de creativitate și nu în ultimul rând de asumare personală a fiecăruia dintre noi. Ieșim în domeniul proiectării din paradigma – ”ni s-a făcut”, ”ni s-a oferit spre utilizare un spațiu”, către faptul că avem o provocare, și ne exprimăm pe toate aspectele referitoare la proiect – de la materiale, la emoțiile pe care le un spațiu ne așteptăm să le se ofere. Este nevoie de răbdare, preferăm calitatea in detrimentul cantității.
Cum vedeți parteneriatul cu OAR pentru implementarea acestui demers?
Parteneriatul cu OAR este esențial pentru succesul concursurilor de soluții, pentru capacitatea de a oferi garanții privind calitatea acestui demers, atât pe parte de structură a condițiilor de concurs, a validării juriului și a responsabilității asumate pe componenta de expertiză a acestuia. De asemenea, este esențială componenta de învățare și transfer de învățare a acestui proces, care asigură pe termen lung succesul și bazinul de creativitate esențial în acest demers. În aceste privințe, dar nu numai, OAR este actorul în jurul căruia aceste energii s-au construit încă de la început într-o logică sănătoasă si durabilă.
Ovidiu Vasile Câmpean
Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Director - Direcția Comunicare, Dezvoltare locală și Management proiecte
“Colaborarea și comunicarea, însoțite de răbdare, au fost ingredientele care au dus la organizarea primului concurs de soluții. Entuziasmul și noutatea, rezultatele și procesul de organizare și jurizare, toate au creat o energie noua, pozitiva din care am învățat și noi, în partea administrației locale și breasla”
INTERVIU - Ovidiu Vasile Campean
octombrie 2020
Cel mai plăcut moment într-un proces de schimbare este cel al concluziilor, când eforturile și experimentarea au produs prime efecte și ne regăsim în situația de a avea argumente cantitative și calitative care sa ne susțină alegerile.
.
Când aceste argumente și redeschiderea premiselor inițiale stârnesc zâmbete ușor nostalgice, știm ca schimbarea nu numai ca a fost una adoptata, ci, a ajuns o noua forma a normalității. Pentru mine, ca tânăr profesionist în administrație publica, ca om pasionat de procesele de schimbare urbana și modernizarea sistemului de management al orașelor acestea sunt primele semne prin care imi răspund acum, la moment de retrospecție, ca inițierea la Cluj-Napoca a concursurilor de soluții pentru proiecte de dezvoltare urbana a fost unul dintre acele procese "care au mișcat lucrurile" și care ne-au adus într-un loc mai bun în istoria acestui oraș.
.
Nu a fost simplu, iar complicațiile au fost atât de imateriale și de greu de etichetat, încât un inventar al lor sau o cronologie nu-și mai are locul. De la socul de a aborda un proiect "tehnic" de construcții într-o modalitate inclusiva si experimentala, la bariere concrete de proceduri și legislație, de comoditate și gândire "from the box" toate obstacolele au însemnat timp, mediere, negociere, oprire și repornire și o componenta semnificativa de educare și transfer de expertiza intersectorial.
.
Ce a făcut ca lucrurile sa meargă?
.
In primul rand nevoia. Eu, ca director de dezvoltare știam ca nu vreau sa merg pe căile bătute și demonstrat nefuncționale. A fost o nevoie de a ridica standardele și calitatea proiectelor publice, iar acest lucru trebuia sa fie sustenabil si cu impact pe termen lung.
Sa știi ca răspunsul pe care îl ai la îndemâna nu este cu certitudine o opțiune este un element esențial în a crea un context pentru o schimbare disruptiva.
.
Apoi a intervenit comunicarea, respectul și încrederea. Am început primele discuții cu dl. Șerban Țigănaș, căutând o "alta cale", și am ajuns sa înțelegem amândoi ca exista baza de încredere și asumare profesionala care sa permită stabilirea unor "capete de pod" pentru a crea o alternativa.
.
Colaborarea și comunicarea, însoțite de răbdare, au fost ingredientele care au dus la organizarea primului concurs de soluții. Entuziasmul și noutatea, rezultatele și procesul de organizare și jurizare, toate au creat o energie noua, pozitiva din care am învățat și noi, în partea administrației locale (inclusiv prin departamente foarte birocratice și puțin deschise experimentării) și breasla, de la tinerii profesioniști în căutare de provocări, la profesori universitari și experți interesați de documentarea procesului și de experimentul în sine ca aceasta metoda de lucru a concursurilor de soluții este un instrument valid.
.
Noi, la Cluj-Napoca l-am asumat ca atare. Facem concursuri de soluții pentru toate proiectele importante ale orașului.
.
Am învățat, în timp, sa construim instrumentele de inovare sociale cu care lucram și astfel sa îmbunătățim rezultatele de la un proiect la altul. In calitate de coordonator al Centrului de Inovare și Imaginație Civica am trecut în fazele prealabile, incipiente, toate temele de concurs prin întâlniri și dezbateri cu cetățenii, cu ecosistemul local de inovare, cu experți din universități, sectorul nonguvernamental, artiști, companii, activiști de mediu și civici. Am avut, astfel, oportunități sa adaugăm elemente importante în creșterea calității temelor de proiectare înainte de a le duce mai departe în procesul tehnic de organizare a concursului de soluții.
Ne-am schimbat cu toții în anii aceștia. Lumea ne întreabă care este rețeta "modelului de la Cluj" și fie ca le răspundem altor orașe, fie ca prezentam aceasta istorie recenta bazata pe experiment, pe co-creere, pe interdisciplinaritate unor entități instituționale europene, răspunsul este mereu același: colaborare, transparenta, comunicare, deschidere către învățare, dar și un mult curaj (eco-sistem si nu ego-sistem).
.
Sunt mândru pentru ceea ce am făcut împreuna pana acum, sunt recunoscător pentru oportunitățile de învățare pe care profesioniștii din OAR ni le-au creat, pentru deschiderea lor de a "democratiza" accesul și înțelegerea mecanismelor care stau la baza unui proces de proiectare solid și inspirational. Câțiva ani mai târziu cred ca suntem cu toții mai buni, mai competitivi, mai agili și chiar un pic mai fericiți.
arh. Claudiu Salanță
Arhitect șef al județului Cluj
„Planificarea urbană ar trebui să țină cont de infrastructura de trafic. Apoi, urbanismul ar trebui să fie gândit din punct de vedere economic. E nevoie de o supapă și de proiecte care să gândească planificarea urbană în așa fel încât să putem stăpâni acest proces de dezvoltare economică“
“Viitorul concursurilor depinde enorm de arhitecții din fiecare loc. Concursurile s-au întâmplat pentru că în diferite orașe sau chiar comune, a existat un dialog, o înțelegere, o legătură bună între potențialii promotori și arhitecți. Cineva trebuie să propună cuiva și acela să poată să ii spună care e drumul cel mai bun spre succes”
INTERVIU - Serban Tiganas
octombrie 2020
In calitate de fost presedinte OAR, cum vedeti demersul de atribuire a lucrarilor publice prin concurs de arhitectura?
.
E o întrebare la care am raspuns de multe ori în calitate de președinte, dar pot să reiau discuția și ca fost președinte. În România de dinainte de 2010, fără ca acest an să fie un reper (atunci am devenit președintele OAR), concursurile erau rare, ocazionale. Legislația achizițiilor nici măcar nu le menționa ca alternativă posibilă, prin urmare tot ce s-a organizat a fost o excepție posibilă printr-o înțelegere reușită cu un client care a înțeles avantajele. OAR a avut un ”departament de concursuri”, format dintr-o singură persoană, care a avut o activitate intensă în acest domeniu, privit dinspre ceea ce poate face un singur om, dar care, la nivel național nu reușea să genereze o masă critică, necesară unei mutații. Tot în acea perioadă ordinul era preocupat să combată procedurile de achiziții deficitare, dintre care unele își spuneau concursuri, dar de fapt aveau regulamente de organizare departe de standardele minime necesare pentru un concurs corect. Am avut câteva succese, dintre care cel mai spectaculos a fost poate câștigarea unui proces împotriva Ministerului Justiției, pentru o investiție în București, a cărei achiziție nu era de loc în regulă configurată. În momentul în care am preluat președinția mi-am propus să ne gândim atât la calitatea concursurilor dar și la numărul lor și să ne construim o capacitate de organizare care să ne ducă la masa critică dorită. Am încercat mai multe lucruri, printre care crearea unui standard pentru concursuri, a cărui realizare a coordonat-o vicepreședintele de atunci, Johannes Bertleff. Cred că primul concurs din primul meu mandat a fost extinderea BCU de la Cluj, care a avut mult mai mulți participanți decât se aștepta, după mediile anterioare, ceea ce se pare că i-a luat pe organizatori pe nepregătite și au apărut probleme. Lucrurile au continuat și acum avem mult mai multe concursuri. Între timp și legislația a devenit favorabilă, iar cazurile deja petrecute cu succes fac ca diferitele administrații și instituții să nu mai evite concursul din principiu. Aș putea spune că acum suntem pe drum spre o situație mult mai bună, dar mai avem mult de parcurs.
. Cum a reinceput acest demers in Romania pe timpul mandatului dumneavoastra ca si presedinte OAR Romania?
.
Aș spune că a continuat. Mandatul meu s-a bazat pe tot ce s-a construit înainte în perioada mandatelor lui Șerban Sturdza. Am continuat colaborarea făcând doar un schimb de roluri în organizație. Povestea concursurilor a început a doua zi după ce am fost ales, la o masă în grădina de la Cărturești. A fost o discuție destul de dură în care am cerut creșterea capacității de organizare, lucru care nu s-a prea întâmplat și atunci am întrerupt o colaborare. Am acordat responsabilitatea coordonării concursurilor unui vicepreședinte, am organizat un concurs pentru angajarea unei persoane dedicate la departamentul dedicat la Casa Mincu și am creat și o campanie de promovare cu Ștefan Ghenciulescu, vicepreședinte cu imaginea și comunicarea pe atunci. După Johannes am apelat la Ana Maria Zahariade ca vicepreședinte de resort, iar Mirona Crăciun, din echipa ordinului, cu deja multă experiență, a preluat munca de teren. S-a alăturat proiectului și Loredana Gaiță, de la Timișoara, având nevoie de oameni pregătiți, buni cunscători ai problemelor și buni negociatori ai condițiilor pentru concursuri. Pe scurt, oameni competenți, regulamente clare, negocieri susținute și propagandă. Am căutat ocazii și am discutat cu mulți dintre promotori pentru a ii convinge de avantajele concursurilor, direct cu liderii entităților respective, miniștri, primari, directori, pentru ca mai apoi cei din echipă să ducă mai departe discuțiile de detaliu cu juriști și oameni de execuție. Am fructificat fiecare ocazie și am avut câteva. Exemplele pe care le-am folosit de multe ori au fost cele din Polonia, țară a cărei reputație în ceea ce privește absorbția de fonduri europene pentru investiții era cunoscută și invidiată. Am arătat că tot ce au făcut a fost prin concurs. Am adus în România, la conferințele în care eram implicat ca partener și care au configurat comunitatea SHARE, o serie de autori ai proiectelor deosebite realizate în urma câștigării de concursuri, pentru a răspândi cultura concursurilor. La multe conferințe cu astfel de arhitecți invitați, am reușit să avem și oficiali, în general ambasadrii tărilor respective, care își susțineau reprezentanții și implicit și pe noi. Când ai un ambasador la deschiderea unui eveniment vine și un ministru, un primar sau alți responsabili. Ne-am sprijinit și pe Uniunea Internațională a Arhitecților, unde între 2014 și 2017 am activat în ICC, Comisia prentru Concursuri Internaționale de arhitectură, iar din 2017, ca Secretar General, am conectat echipa Casei Mincu la echipa din turnul Montparnasse. S-a lucrat destul de intens, uneori am avut oarte de întâlniri providențiale, am avut noroc, alteori am avut ghinion, chiar mare ghinon, cum a fost povestea cu Muzeul Național de Istorie al României. Norocul a fost susținerea și încrederea pe care ne-am format-o la Cluj-Napoca, atât la Primărie cât și la Consiliul Județean.
.
Care credeti ca este avantajul acestei metode de atribuire a lucrarilor publice?
.
Nu cred, sunt sigur și nu numai eu ci întreaga profesie a arhitecților, de multă, multă vreme. La UIA obișnuim să amintim că Opera din Sydney, Centrul Pompidou din Paris, Biblioteca din Alexandria și alte minuni incontestabile ale culturii arhitecturii au fost realizate după proiecte câștigătoare la concursuri de arhitectură organizate de UIA. E cea mai bună dovadă că principalul avantaj al unui concurs bun este o lucrare de excepție. Acestea sunt dovezile. Avantajele se împart între mai mulți beneficiari. Avantajul principal este al clientului, pentru că primește cel mai bun proiect dintr-un număr mare de proiecte bune. Avantajul este și al arhitecților care câștigă o poziție onorabilă, nu neapărat premiul întâi, pentru că reputația lor crește proporțional cu miza concursului în care au excelat. Un mare avantaj îl au arhitecții tineri, fără o reputație încă remarcabilă, pentru că au șansa să fie evaluați alături de cei mai experimentați, iar dacă și câștigă, sar direct în liga campionilor. Rogers și Piano și-au început cariera așa. Snohetta, la fel. Mai apare și avantajul arhitecturii, culturii pentru comunitatea gazdă a concursului, care primește mai mult decât un proiect, de cele mai multe ori. Obține un reper cultural. Mai e ceva: limbajul concursurilor este universal, cel al arhitecturii, care însemnă desene și modele care nu au nevoie de traducere, deci apare un enorm avantaj ca aria din care provin soluțiile într-un concurs să fie foarte mare, chiar globală. Vizibilitatea care se obține printr-un concurs bine promovat poate fi deosebită și direct proporțională cu calitatea soluției. Cele mai bune proiecte fac mereu înconjurul lumii, fiind preluate de reviste și site-uri, urmărite de profesioniști și studenți cu cât au mai multe de oferit. Aș putea să continui foarte mult despre avantaje.
.
Cum vi se pare ca se desfasoara in prezent concursurile de arhitectura in Romania si in special in Cluj-Napoca?
.
Aș spune că e mai bine decât în trecut și încă, mai puțin bine decât în viitor. De prima parte sunt sigur, la a doua sper. Există o hartă a concursurilor de arhitectură din ultimii ani. Pe ea vedem unde s-au realizat concursuri, unde sunt în pregătire, unde se încearcă și se negociază și se mai pot pune pe aceeași hartă locurile unde s-a încercat și nu s-a reușit. Ar fi o imagine foarte relevantă. O să vedem că există pete albe, zone virgine și aglomerări de puncte. Ce însemnă asta? Că instituții, dar mai ales administrații publice din anumite zone au îmbrățișat cu succes concursurile și chiar au început să le repete. Altele nu au încercat, nu sunt interesate sau poate că au avut la activ o încercare nereușită din diverse motive și le evită în continuare. Clujul a devenit capitala concursurilor de arhitectură și va continua pe drumul acesta pentru că ele s-au dovedit valoroase, cel puțin până în această fază. Vedeți, am început să facem tot mai multe concursuri, dar clădirile sau amenajările de spații publice rezultate din proiectele câștigătoare nu sunt finalizate încă, în multe cazuri. E nevoie de timp, e un proces laborios. Când o să apară și rezultatele construite cred că va fi și mai bine. De fapt aceasta e finalitatea, construirea. În Cluj e foarte interesant dialogul primărie – consiliu. În ambele instituții există câte cineva care crede în concursuri și face să se întâmple. Am stat de mai multe ori la aceeași masă cu ambii și ne-am sfătuit ce să facem, cum să facem. Și apoi lucrurile s-au întâmplat. De la o vreme cei din instituții și cei de la OAR sunt din aceeași echipă, deși sunt legați de un contract. În alte părți din țară nu e încă așa, dar sper să fie. Problema cea mai greu de rezolvat este cea a faptului că a face un concurs nu însemnă neapărat că vei obține un rezultat bun. Ca orice proces competitiv, pot apărea surprize și există riscuri, care trebuie minimizate dar și asumate. Poți să îți planifici concediul dar nu și vremea bună, dar în schimb poți să ți-l planifici atunci când riscul de vreme rea este cel mai mic. Sunt locuri din țară în care lucrurile pornesc și arată cam cum era la Cluj acum câțiva ani. La Timișoara s-a spart în sfârșit gheața chiar încă din mandatul primarului Nicolae Robu, pe care în 2013, la Balul Arhitecților de pe scena Operei, îl provocam public să facă concursuri de arhitectură. I-au trebuit 7 ani până a acceptat. La București, nu s-a putut cu primăria generală, s-a reușit cu sectorul. Lucrurile se influențează. În mediul administrativ și mai ales politic, sunt multe care devin modele de bună practică. La Cluj am avut noroc că avem o administrație foarte interesată de propria imagine. Le place foarte mult să arate că sunt primii care au făcut, au adus, au implementat cele mai avansate și mai noi tehnologii, procese, concepte. Asta a fost un avantaj cert, pe care l-am fructificat. Sigur, nu e suficient, dar a fost un bun start. Am așteptări mari de la noua gardă care a ieșit câștigătoare la alegerile locale. Prin mari vă rog să înțelegeți totuși moderate, dar peste ceea ce a fost până acum.
.
Care credeti ca e viitorul acestui demers?
.
Viitorul concursurilor depinde enorm de arhitecții din fiecare loc. Concursurile s-au întâmplat pentru că în diferite orașe sau chiar comune, a existat un dialog, o înțelegere, o legătură bună între potențialii promotori și arhitecți. Cineva trebuie să propună cuiva și acela să poată să ii spună care e drumul cel mai bun spre succes. E destul de complicat, dar depinde de oameni, ca în orice. Dacă nu cunoști tainele concursurilor și nu ești pe deasupra un bun comunicator, nu prea ai șanse să reușești să generezi un concurs bun. De aceea cred că în viitor lucrurile se vor întâmpla tot mai bine, dar nu peste tot la fel. Există mulți arhitecți care evaluează situația și poate se gândesc punându-se în centrul problemei: ce am eu dacă organizez un concurs? Dacă ești președinte de filială, sau în echipa de conducere, ești incompatibil cu calitatea de concurent, deci nu poți participa și câștiga. Unii se gândesc așa: nu e prea plăcut să consum atâta energie pentru a așterne pentru alții, care iau și laurii, și banii și fata de nevastă, ca să fac o referire la basme. Harta concursurilor, de care vorbeam, e de fapt și o hartă a generozității și dăruirii unor oameni care rămân în spate, uneori chiar anonimi, dar care de cele mai multe ori se bucură la fel de tare ca și câștigătorii, când iese foarte bine. Să știți că fiecare concurs are un fel de naș al lui. Există întotdeauna cineva care face primul pas, care găsește butonul de pornire, de multe ori invizibil pentru cei mai mulți.
.
Care credeți că este secretul succesului concursurilor de arhitectura in Cluj-Napoca?
.
Eu nu m-aș grăbi să afirm succesul concursurilor. Cel puțin nu cel deplin. A fost o reușită că s-au întâmplat, că au fost premiate proiecte bune, că s-au semnat niște contracte. Adevărata măsură apare doar când lucrările sunt terminate și toată lumea poate evalua rezultatul. Atunci putem avea chiar și revelații, dacă lucrurile ies bine. Până atunci aș fi rezervat cu eticheta de succes. Vă propun o expresie pentru asta: success in progress! Și totuși putem vorbi de secrete, pentru că ele există. Dacă vi le spun, nu mai sunt secrete. Hai să vă spun totuși câte ceva: secretele au nume și prenume, atât la primărie cât și la OAR. Îi cunoașteți, le luați interviuri. Vă mai spun că au fost momente de negociere ale unor clauze contractuale, ale unor sume care reprezentau resursele necesare și ale unor elemente de regulament foarte grele. Ne-am jucat de mai multe ori de-a good cop-bad cop, sțiți ce însemnă, nu? Aș putea spune că e vorba și de arta compromisului, sau mai corect, de inteligența compormisului. Au fost concursuri distruse de cineva care nu a reușit să convingă, sau care și-a enervat sau decepționat interlocutorii. Mai este un secret important: să lucrezi foarte repede și bine, pentru că fereastra de negociere nu se deschide pentru prea mult timp. Dacă nu te mști în spațiul pe care ți l-a oferit partenerul și nu ții cont de obiectivele și așteptările lui, chiar dacă sunt foarte strânse, pierzi. La Cluj au fost straturi așternute cu grijă. După eșecul cu Filarmonica, care nu s-a datorat decât parțial concursului, restul fiind problemele relației contractuale dintre câștigător și client, nimeni nu mai dorea concursuri la Cluj. Ne-a costat circa 7 ani situația aceea. Concursul cu BCU a fost cu alt client., cu biblioteca și nu cu primăria. Modul în care ne-am întors a fost prin Turnul pompierilor, un proiect de mică dimensiune, dar foarte atrăgător, vizibil. El a fost calul troian. Concursul pentru Someș a fost rezultatul picăturii chinezești, ca să fac o metaforă acvatică, care a fost lansată cu consecvență foarte mulți ani, până să rodească. Someș Delivery a avut un rol important, știți povestea. Merită să știți și cine a creat Someș Delivery și de ce, dacă suntem la discuția despre secrete. De fapt nu sunt secrete ci doar lucruri nescrise pe firmament.
.
In calitate de participant, cum vi se pare organizarea si desfasurarea acestui tip de demers.
.
Concursurile au caracter, sunt foarte diferite. Nu pot vorbi despre toate cu aceleași cuvinte. NU mă pot referi complet la un demers tip. Am participat doar la ultimul concurs, pe care l-am și câștigat cu echipa. Experiența mea de participant este foarte limitată în perioada despre care vorbim acum. A fost un concurs foarte bine organizat, altfel nu am fi participat. Am avut încredere și ne-a și plăcut. Miza a fost atractivă, locul provocator, partenerii ideali, timp suficient, temă grea, adică de luat în seamă și un juriu reputat. Ca președinte al OAR nu am putut participa la concursuri, asta a fost explicația pentru care în ultimii zece ani am fost de partea celelaltă a baricadei. Dar am reușit cu colegii și echipa ordinului atât de multe în acest domeniu, încât simt că pot rivaliza cu arhitecții care au câștigat concursurile. Mi-am început cariera participând și câștigând, în anii 90, mai multe concursuri de arhitectură. Dacă le compar cu ceea ce se organizează acum, diferențele sunt foarte mari. Asta e sigur. Acum sunt mult mai bine organizate, dar și concurența e mult mai serioasă. Sunt arhitecți și birouri din România care cred că au participat aproape la toate concursurile, sau la majoritatea. Sunt firme redutabile, care știu face proiecte, nu fac doar încercări, de poate, poate.
.
In calitate de membru al uneia dintre echipele castigatoare, cum vedeti demersul de dupa castigarea concursului si avantajele/dezavantajele acestui demers?
.
Încă nu am semnat contractul, la ora la care vă scriu, deci nu pot spune prea multe. E un răspuns scurt. Ca să glumesc, dacă vreți, vă răspund la o întrebare în plus.
.
Care sunt dificultatile in implementare, dupa castigarea unui concurs de arhitectura, in Romania, pentru administratia locala?
.
E greu de spus. Trebuie întrebați cei din administrație. Dacă se întâmplă ce s-a întâmplat la Filarmonică și a BCU, adică clientul să ceară pe parcurs ceva în plus, un parcaj subteran, sau încă un nivel de parcări sub cel din proiectul contractat, fără să plătescă diferența, lucrurile se blochează sau chiar mor definitiv. Administrația trebuie să știe exact ce dorește de la început și să nu schimbe tema pe parcurs, fără să poată asigura resursele, chiar dacă i se pare că nu e mare lucru. Câteodată așa ceva te scoate din zona profitabilă ca firmă și atunci cedezi. Dacă prețul e corect și stabilit de la început, dacă condițiile sunt bine precizate și calibrate, dacă arhitecul livrează la timp și de calitate și clientul plătește prompt, problemele care pot apărea nu pot fi prea mari. Bineînțeles că putem intra in teoria proiectării și execuției, pentru că, să nu uităm că un proiect bun e doar o parte din rezolvare. Mai trebuie și un constructor bun, iar aici e o altă discuție. Despre ce e un constructor bun și despre chimia necesară cu arhitecții. Alt interviu, că e complicat.
.
Orice concurs de arhitectură înseamnă și o risipă de idei, în care s-au investit resurse materiale, timp, energie și creativitate (ideile proiectelor care nu câștigă); cum credeți că ar putea fi valorificate aceste idei ca să nu se irosească?
.
Dacă ne gândim la a fi valorificate la propriu, să fie utilizate pentru alte proiecte, să fie cumpărate drepturile în scopul folosirii lor, nu e posibil. Acesta e prețul, mare, dar disipat și cu diferite grade de recompensă, care trebuie plătit. Se spune că la maraton cel mai important e să treci linia de sosire. Așa e și la concursrui, pentru cei mai mulți. Proiectele, bineînțeles că nu toate, doar cele care merită, dacă sunt cu adevărat bune mai multe, pot să devină lecții pentru cei tineri, pot avea, în anumită măsură, idei care inspiră. Ați văzut cum concurenții încep imediat după concurs să își posteze proiectele în scop pur publicitar, chiar dacă nu au prins podiumul. A devenit un ritual obligatoriu: am predat la concurs, deci exist. Dați like-uri! Lumea se împarte în două: țările în care concursurile sunt deschise, deci participă cine dorește și câștigă primii și țări, mult mai puține, în care concursurile sunt plătite pentru cei invitați sau selectați să participe. O poveste lungă, cu care lumea nu s-a pus încă de acord, dar care are, pentru ambele variante avantaje și dezavantaje. Marele avantaj ca arhitect e că nu te obligă nimeni să participi la concursuri, nici chiar dacă ești invitat, dar e păcat să nu o faci. E ca și când ai merge paltonar într-o stațiune din Alpi în vârf de sezon și nu ai pune schiurile în picioare.
.
In calitate de nou Decan al Facultatii de Arhitectura si Urbanism din Cluj-Napoca, cum vedeti o posibila colaborare a scolii in implemetarea acestui demers?
.
Facultatea își dorește, sau cel puțin așa spune noul decan, să fie utilă comunității. E o parte din misiunea noastră, deci trebuie să găsim căile. Vrem să colaborăm, dar cu cine? Într-o colaborare exista cel puțin doi parteneri. Cu OAR? Ne dorim, deci haideți să ne așezăm la masă și să discutăm cum o putem face cel mai bine. Semnăm și un protocol, ca pentru concursuri, ca să nu uităm ce ne-am propus. Am așteptat prea mult momentul acesta ca să nu îi dăm curs.
arh. Alexandru Găvozdea
președintele OAR
“Apar uneori întrebări de tipul: „oare acest proiect nu putea fi făcut prin concurs?” și aceasta este o atitudine bună, întrucât denotă asocierea concursului cu aspirația spre soluții de calitate, iar materializarea proiectelor achiziționate prin concurs va întări această înțelegere, la fel cum s-a petrecut în Europa și în toată lumea”
INTERVIU - Alexandru Gavozdea
octombrie 2020
În calitate de președinte OAR, cum vedeți demersul de atribuire a lucrărilor publice prin concurs de arhitectură?
.
Arhitectura este, în toate formele ei, la toate nivelurile de anvergură și în orice loc, un factor major de influență a calității vieții. Responsabilitatea care decurge din aceasta este împărtășită de arhitect și de comanditar și este datorată utilizatorilor direcți și indirecți, societății în general.
.
Cu atât mai mult atunci când investițiile originează din zona publică, filonul responsabilității privind calitatea soluțiilor este deosebit de puternic. Concursul de soluții de arhitectură este instrumentul consacrat la nivel european și mondial pentru a asigura obținerea calității arhitecturii la orice fel de achiziție, dar mai cu seamă când se cheltuie banul public.
Atribuirea contractelor de proiectare generală pe baza concursului de soluții de arhitectură este cu siguranță cel mai bun demers pentru a asigura procesului de selecție șansa obținerii celui mai bun partener, responsabil și profesionist, care să răspundă nevoilor formulate la cel mai ridicat nivel de calitate posibil în contextul dat.
.
Cum vedeți reînceperea acestui demers în România?
.
Reînceperea utilizării concursului de soluții de arhitectură a fost timidă și, în mod natural, presărată cu încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cu siguranță au fost asimilate o serie de experiențe importante, care au dovedit valabilitatea standardelor internaționale de calitate în organizarea concursurilor de soluții, având totodată rolul de a reobișnui participanții cu un demers uitat/pierdut timp de mai multe decenii.
Îmbunătățirea modului de legiferare a concursului de soluții ca procedură de achiziție publică a serviciilor de arhitectură ne-a găsit deja antrenați și pregătiți pentru moduri eficiente de implementare.
.
Care credeți că este avantajul acestei metode de atribuire a lucrărilor publice?
.
Principalul avantaj este șansa de a obține un rezultat calitativ, în mod semnificativ mai ridicată decât în cazul altor proceduri competitive. Această calitate depinde însă de o serie de factori specifici, cum ar fi calitatea juriului, claritatea și profunzimea temei de concurs și a studiilor de fundamentare, existența și nivelul premiilor, adecvarea regulamentului și condițiilor conexe, precum și calitatea managementului de concurs.
.
Cum vi se pare că se desfasoară în prezent concursurile de arhitectură în România și în special în Cluj-Napoca?
.
Concursurile de arhitectură sunt de multe feluri și au, uneori, ținte diferite. Lăsând deocamdată la o parte concursurile de idee, care au rolul lor, observăm că apar ceva mai des proceduri de achiziție prin concurs de soluții decât acum 4-5 ani, de exemplu. Dintre cele care ne ajung la cunoștință, prea rar se distinge o organizare adecvată a procedurii în relație cu ținta vizată, ceea ce denotă o înțelegerea parțială sau superficială a instrumentului, cu puțin mai departe decât minimele definiri ce decurg din cadrul legal. Iar Ordinul Arhitecților din România nu poate susține niciun fel de concurs care, dincolo de cerințele legale privind achizițiile publice, de multe ori și ele încălcate, nu respectă standardele de calitate la care aderă Ordinul, practic identice cu prescripțiile Uniunii Internaționale a Arhitecților.
.
Datorită angajamentului primăriei Cluj-Napoca de a organiza concursuri de soluții de arhitectură doar cu respectarea acestor standarde, prin experiența comună în multiple concursuri organizate de Ordin pentru acest promotor și grație consecvenței cu care ne-am urmat împreună ambițiile cu privire la calitatea arhitecturii, am reușit să demonstrăm viabilitatea acestui demers în România, în cadrul legal existent, într-un oraș orientat realmente spre creșterea calității mediului construit.
.
Acest mod de abordare a fost aplicat de OAR cu succes și la Timișoara și București și va fi în curând la Brașov și în alte orașe din țară.
.
Speranța noastră este ca exemplele de bună practică să fie replicate cu succes, respectând întotdeauna standardele OAR-UIA privind organizarea concursurilor de soluții de arhitectură.
.
Care credeți că e viitorul acestui demers?
.
Viitorul este cu siguranță unul bogat în astfel de demersuri și Ordinul Arhitecților din România va promova în continuare concursuri ce respectă standardele OAR-UIA privind organizarea concursurilor de soluții de arhitectură. Totodată, este dator să semnaleze concursurile realizate cu nerespectarea acestor standarde sau chiar cu încălcarea prevederilor legislației de achiziții publice.
.
Credem că instrumentul „concurs de soluții” este extrem de util dacă este utilizat corect și astfel trebuie protejat de o eventuală utilizare incorectă, care l-ar discredita.
.
Care credeți că este secretul succesului concursurilor de arhitectură în Cluj-Napoca?
.
Secretul este, de fapt, foarte vizibil: consecvența de a respecta principiul stabilit de comun acord acum aproape patru ani de zile – organizarea de concursuri prin Ordin, cu respectarea standardelor OAR-UIA privind organizarea concursurilor de soluții de arhitectură, fără rabat.
.
Orice concurs de arhitectură înseamnă și o risipă de idei, în care s-au investit resurse materiale, timp, energie și creativitate (ideile proiectelor care nu câștigă); cum credeți că ar putea fi valorificate aceste idei ca să nu se irosească?
.
Cred că este în natura concursului să se înfrunte proiecte pentru locurile de pe podium, astfel este greșit să vorbim despre o risipă – fără concurenți nu ar exista competiție și nu s-ar obține calitatea superioară vizată. Ideile conturate în materialele de concurs nu se irosesc niciodată, ele se transpun cel puțin în cataloage de concurs, fizice sau online, și rămân referințe profesionale valabile pentru profesioniștii interesați. Alteori se prezintă în contexte variate, în expoziții proprii sau asociate unor evenimente de amploare.
.
Experiențele directe ale participanților sunt și ele valoroase, fie în cadrul acelorași echipe în care au concurat deja, fie în viitoare echipe cu viziuni și șanse noi.
.
Credeți că prin temele de concurs ar trebui să se promoveze în mod explicit o agendă mai largă, de interes general (dezvoltarea spațiului public, orașul just, arhitectura socială, protecția mediului, calitatea vieții urbane pentru locuitori)? Sau credeți că rolul concursurilor de arhitectură este în primul rând de a promova performanța mijloacelor profesionale și de a soluționa problemele specifice ale unei situații concrete?
.
Concursul de soluții este, în primul rând, un instrument destul de... universal. Poate fi privit ca un recipient flexibil, care preia forma, acomodează și servește scopului conținutului său, a nevoilor pe care le dorim rezolvate printr-un serviciu de arhitectură. Consursul rezolvă procedura prin care achiziționăm serviciile de arhitectură necesare scopului. Dar scopul trebuie just și echilibrat definit în concordanță cu aspirațiile, responsabilitățile și resursele disponibile, această este fără îndoială o necesitate, indiferent de modul de selecție al arhitectului – tema trebuie să adreseze toate întrebările, provocările și solicitările, indiferent dacă este asociată unui concurs sau nu. Și chiar dacă tema nu abordează actul de edificare cu maximă responsabilitate socială, economică, ecologică și, deci, culturală, profesionistul nu este dezlegat de această datorie.
.
Cum considerati că vede / ar trebui să vadă publicul nespecialist acest demers al concursurilor de arhitectură ?
.
Se observă o creștere a interesului publicului general și începutul obișnuinței de a primi rezultate convingătoare și soluții de calitate dintr-un demers de acest tip. Apar uneori întrebări de tipul: „oare acest proiect nu putea fi făcut prin concurs?” și aceasta este o atitudine bună, întrucât denotă asocierea concursului cu aspirația spre soluții de calitate, iar materializarea proiectelor achiziționate prin concurs va întări această înțelegere, la fel cum s-a petrecut în Europa și în toată lumea.
.
Publicul general ar trebui să vadă în concursul de soluții de arhitectură, organizat cu respectarea standardelor OAR-UIA, instrumentul care garantează cele mai mari șanse de obținere a calității pentru mediul construit în care trăiește și acest lucru îi va crește calitatea vieții, îl va apropia de viața fericită, ceea ce este, în definitiv, dezideratul final al tuturor.
Prof. Emerit Dr.
arh. Ana-Maria Zahariade
vice presedinte OAR
INTERVIU - Ana-Maria Zahariade
februarie 2021 -
De la Grădina Botanică la Parcul Est — un parcurs personal
.
Am ajuns la poarta grădinii botanice în 1972, în intervalul dintre două trenuri (mă întorceam cu o colegă de la Oradea, unde ne trimisese facultatea), într-o sâmbătă de început de iunie, pe la ora când se crăpa de ziuă, după ce vizitasem toată noaptea locurile pe care le învățasem în acel an la istoria arhitecturii. Clădirile dormeau nu însă și orașul; tinerii se retrăgeau râzând de la petreceri cu magnetofoanele Testa, iar lăptarii începuseră să lase sticlele în pragurile caselor... Nesperat, dar salvator pentru oboseala noastră, paznicul ne-a lăsat să intrăm, înduplecat de prietenia cu Niculiță Lascu, nepotul fondatorului grădinii, care copilărise în casa căruia, inițial parte a grădinii, locuia încă familia. Vă las să vă imaginați magia momentului și locului.
.
În noaptea aceea, nu avea cum să-mi treacă prin minte că trăiam experiența unui spațiu public cu ale cărui pulsații aveam să mă mai întâlnesc. Cum mi-aș fi putut imagina atunci că acel moment fără pereche va avea prelungiri târzii și neașteptate în viața mea profesională, într-un fel care se va împleti cu viața orașului pe care îl vedeam atunci pentru prima oară și a arhitecților de astăzi, probabil copiii celor care plecau atunci de la petreceri? Sigur că nu puteam, așa cum nu puteam înțelege nici ce înseamnă cu adevărat spațiul public, dimensiunea lui de „civitas” în relație cu „binele cetății”...
.
Toate au venit ani mai târziu, când legăturile mele cu Clujul au început să se strângă pe căi diverse, unele poate ocolite sau întâmplătoare, dar care s-au dovedit durabile. Mai întâi a fost întâlnirea, la Hamburg, cu Planwerk-ul în naștere; apoi colocviul organizat de Ciprian Mihali cu filosofi și arhitecți, în jurul spațiului public; apoi Zilele Arhitecturii, în care studenții și invitații lor se adresau cu tenacitate spațiului lor public și îl făceau să trăiască intens (încă păstrez în mobil numerele organizatorilor, notate cu Stud.Cluj).
.
Spațiul public al Clujului revenea din ce în ce mai des ca dezbatere și ca amenajare, fie și numai prin ecouri, pentru a deveni frecvent din momentul când departamentul Concursuri al OAR a început să organizeze concursuri de soluții cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj, adică de prin 2015. De atunci tot trăiesc, alături de comunitatea de arhitecți din Cluj, orașul, piețele, malurile și parcurile lui prin prisma concursurilor care îl vor îmbogăți ca spațiu al experienței împreună. Până în martie 2020, avionul de Cluj îmi devenise familiar, la fel ca spațiul trăit al orașului, chiar dacă timpul mi-l oferea uneori tot noaptea; ca și locurile lui de dezbatere, de la noul înființat Casino Centru de Cultură Urbană, la trotuarul de la „Sisters”; ca și micul hotel de vis-à-vis de sediul filialei OAR_Transilvania, unde trage de obicei echipa noastră de concursuri...
.
De puțină vreme s-a încheiat cu succes concursul pentru viitorul spital de transplant, în apropierea Grădinii Botanice, iar Parcul Est, al optulea concurs care se adresează spațiului public clujean, tocmai se jurizează. Din păcate, de această dată nu sunt acolo; voi fi acolo doar virtual, la premiere, pe zoom. Îmi lipsește spațiul public real al Clujului, cel a cărui experiență mi-a deschis-o noaptea spre Grădina Botanică și pe care l-am trăit în ultimii ani și prin dezbaterea în jurul concursurilor; dar știu că se împlinește chiar acum cu un nou parc; și că am participat și eu puțin la această împlinire.
.
Și dacă această practică a concursurilor de soluții bine făcute și dezbătute cu comunitatea va avea șansa să fie înțeleasă și preluată pentru proiectarea spațiului public și a clădirilor importante în toată țara, aceasta se va datora în mare măsură spațiului public clujean.
arh. Mirona Craciun
Coordonator Concursuri OAR
arh. Dan Clinci
Membru organizator din partea OAR Transilvania
“Cred că acest demers al concursurilor e unul esențial în stabilirea procedurii corecte de selectare a operei de arhitectură. Cred că publicul trebuie să învețe să judece pe aceleași criterii pe care le utilizează juriul, criterii care sunt publice”
INTERVIU - Dan Clinci
octombrie 2020
De cât timp vă ocupați cu organizarea concursurilor de arhitectură ?
.
De cinci ani de zile. Am debutat în 2015, o dată cu semnarea parteneriatului dintre OART și Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru organizarea a două concursuri : THE TOWER OF THREE AGES cel care avea ca subiect revitalizarea Turnului Pompierilor și RETHINKING SOMES, respectiv Elaborarea Unui Plan Integrat De Dezvoltare Pentru Malurile Raului Somesul Mic Pe Parcursul Sau Intravilan, concursuri în organizarea cărora am fost manager de proiect.
. Care sunt provocările cele mai mari ale unui organizator de concursuri ?
.
În primul rând să accepte asumarea unei asemenea responsabilități. Începând cu necesitatea menținerii viabilității unui cadru de negociere complex, în care pe lângă reprezentanții beneficiarului sunt implicați reprezentanții specialităților conexe, membrii juriului, membrii echipei de elaborare a documentației și până la urma concurenții. Apoi să se asigure că documentația este suficient de completă și elementele de concept sunt conforme obținerii unui rezultat optim. Să se încadreze într-un calendar de elaborare care să se armonizeze cu agendele solicitate de către toți membrii colectivului de elaborare. Să se asigure că criteriile sunt juste și regulamentul corect. Să le pună pe toate astea la un loc. Apoi să reziste emoției că poate nu vine lumea la concurs sau că poate nu se adună destule proiecte bune. Asta în prima parte a organizării. În cea de a doua, după ce încep să vină proiectele, să se asigure că jurizarea poate avea loc în condiții optime. Și la sfârșitul sfârșitului să se roage ca juriul să găsească proiectul cel mai bun și ca el va fi complet.
.
Unde considerați ca mai sunt necesare îmbunătățiri în procesul de organizare al concursurilor ?
. Cred că unul dintre lucrurile pe care un organizator de concursuri și l-ar dori este ca procesul de pregătire a concursului să fie mai îndelungat. Adică să se aleagă viitorul subiect de concurs cu suficient de mult timp înainte ca acesta să debuteze. Cred că ar trebui totuși să se acorde premiul întâi nu numai prin atribuirea PT-ului, ci și a unui premiu în bani. Acest lucru este posibil chiar dacă este actualmente neacceptat de serviciul de achiziții publice. Cred că trebuie să ajungem să se atribuie mai multe obiective majore prin concurs, nu doar un procent mic din acestea.
.
Cum a decurs colaborarea cu municipalitatea din Cluj ? Dar cu promotorii ?
.
Colaborarea a fost bună. Trebuie să recunosc că dorința de a organiza concursuri valoroase a fost deopotrivă a tuturor. Desigur, ca în orice relație, au fost și mici bump-uri. Dar am trecut peste ele, zic eu, cu bine. La sfârșit am fost cu toții mulțumiți, zâmbindu-ne unii altora.
.
Care sunt pașii cei mai importanți pe care trebuie să îi parcurgeți în vederea organizării unui concurs?
.
E foarte mult de scris aici. Primul este reprezentat de colectarea tuturor datelor și a studiilor necesare. Apoi alcătuirea unei echipe de întocmire a temei și gestionarea construcției acesteia în consultare permanentă cu beneficiarul. Stabilirea regulamentului de asemenea, în strâns contact cu reprezentanții beneficiarului. Alcătuirea unui juriu reputat, reprezentativ și divers. Promovarea intensă a concursului dinainte de a fi lansat și mai ales în perioada de desfășurare, mai ales în primele câteva săptămâni de la data publicării. Asigurarea procedurii stricte de primire a lucrarilor și respectarea anonimatului. Desfășurarea jurizării în condiții confortabile pentru juriu și pe o perioadă suficientă ca să permită acestuia să ajungă la o concluzie bine fondată. Anunțarea rezultatelor în așa fel încât toată lumea să aibă șansa de a vedea limpede lucrările și de a înțelege criteriile juriului și motivația alegerii. Posibilitatea păstrării expoziției lucrărilor pe o perioadă cât mai lungă la dispoziția publicului larg pentru a disemina valoarea tuturor și de a asigura transparența deciziei.
Cum trebuie alcătuită tema de concurs, care sunt elementele esențiale pe care trebuie să le conțină o temă de concurs bine alcătuită?
.
O bună documentare. Datele despre subiect, studiile, toate elementele necesare. Descrierea contextului și a cerințelor. Criterii de valoare foarte precise și concise. Sistemul de punctare bine explicat. Descrierea cât mai clară a viziunii și a obiectivelor urmărite. Explicarea clară a formei de prezentare a proiectului de concurs. Datele despre valorile financiare : valoarea premiilor, valoarea contractului de proiectare care se va atribui, valoarea estimată a investiției.
.
De cât timp este nevoie pentru organizarea unui concurs?
.
Acest element variază în funcție de amploarea acestuia și de cumulul de date necesare. Dacă este să emit un considerent necesar aș spune că de la strângerea completă a documentelor, datelor, avizelor și studiilor necesare ( perioada imposibil de cuantificat deoarece diferă de la caz la caz) este nevoie de o perioadă de minimum 45 de zile.
.
Ați fost mulțumit de desfășurarea concursurilor organizate?
.
Foarte mulțumit. Am pornit pe un drum destul de necartat și am avut multe nopți nedormite. De fiecare dată pe parcursul organizării au apărut situații neprevăzute care au dinamitat pe moment structura calendaristica prestabilita lucru care a adus nervi și frustare în toată structura organizatorică, lucru care ne-a făcut să ne rățoim unii la alții. Așa ca în momentul în care concursurile s-au terminat cu reușite, zic eu în fiecare caz, am fost nu atât ușurat sau mulțumit, ci de-a dreptul entuziasmat.
.
Care considerați ca a fost cel mai dificil de organizat concurs? De ce ?
.
Rethinking Somes, fără îndoială. Complexitatea subiectului, faptul că era o combinație dintre un proiect tehnic pentru o zonă și un masterplan pentru întregul parcurs, faptul că nimeni nu mai făcuse un astfel de program, faptul că nu exista un plan topografic pentru maluri pe tot parcursul râului și faptul că nici nu erau limpede definite proprietatea domeniului public pe care concurenții puteau să evolueze și delimitarea de terenurile aflate în proprietate privată care urmau să fie abordate doar într-o perspectivă strategică generală… Toate acestea au generat o extindere a calendarului de organizare care nu a fost receptată bine, deoarece nimeni nu înțelegea complexitatea problemelor de amănunt. Apoi disponibilitatea membrilor juriului internațional care în funcție de decalarea datei de jurizare trebuiau să își reacordeze agendele… A fost epic! Dar totul e bine când se termina cu bine!
.
Ce considerați în opinia Dvs că își dorește cel mai mult OAR prin organizarea acestor concursuri? Ce vă doriți Dvs să se realizeze prin organizarea acestor concursuri?
.
Un mediu urban generat prin selecție valorică. O ofertă de comandă de arhitectura accesibilă tuturor profesioniștilor. Dezvoltarea unui spațiu de confruntare a creativității și capacității de răspuns la comanda de arhitectura care să ridice nivelul de expectanță și astfel să forțeze profesioniștii să fie mereu capabili să se acordeze la ceea ce înseamnă arhitectura de vârf. Și capacitatea administrației și a publicului de a învăța proceduri corecte de selecție și de de acceptare a valorii așa cum este ea elaborata și decisă de către experți. Asta îmi doresc eu și sper ca asta își dorește și OAR-ul, deopotrivă.
.
Cum considerați că vede / ar trebui să vadă publicul nespecialist acest demers al concursurilor de arhitectură ?
.
Cred că domeniul nostru de activitate suferă intens de fenomenul atât de răspândit mai ales în ultimul timp al atotcunoașterii generale. Cred că e bine să revitalizam mitul expertului în toate domeniile de activitate, nu numai în cel al arhitecturii și urbanismului. Și cred că acest demers al concursurilor e unul esențial în stabilirea procedurii corecte de selectare a operei de arhitectură. Cred că publicul trebuie să învețe să judece pe aceleași criterii pe care le utilizează juriul, criterii care sunt publice pe site-ul Ordinului. Atâta timp cât le înțelege și reușește să emită o părere judicioasă și fundamentată, oricine are șansa să înțeleagă de ce va arăta așa un obiectiv sau altul. E o șansă de a asigura publicul ca decizia ESTE luată pe criterii logice și transparente. Și imparțiale, căci jurizarea se face sub imperiul anonimatului.
.
Orice concurs de arhitectură înseamnă și o risipă de idei, în care s-au investit resurse materiale, timp, energie și creativitate (ideile proiectelor care nu câștigă); cum credeți că ar putea fi valorificate aceste idei ca să nu se irosească?
.
Nu sunt de acord cu această afirmație. Cred că procesul creativ care a determinat obținerea unui produs de concurs a dezvoltat în echipa elaboratoare un cumul de plus-calități care vor ameliora producția lor de arhitectură pe mai departe. De asemenea, le permite acestora să fie văzuți și apreciați de publicul de specialitate și de cel larg. Și tot de asemenea, se pot verifica în ierarhia profesiei. Nu cred că toate ideile din proiectele de arhitectură își capătă valoarea doar prin punerea lor în operă fizică, cred că toate proiectele participante au de câștigat și în același timp cei care le văd pot să se dezvolte analizând și văzând noi și variate soluții și moduri de abordare. Dacă vreți, proiectele de concurs pot fi privite ca produs didactic, lucru care le ferește de a fi considerate ca irosite.
.
Credeți că prin temele de concurs ar trebui să se promoveze în mod explicit o agendă mai largă, de interes general (dezvoltarea spațiului public, orașul just, arhitectura socială, protecția mediului, calitatea vieții urbane pentru locuitori)? Sau credeți că rolul concursurilor de arhitectură este în primul rând de a promova performanța mijloacelor profesionale și de a soluționa problemele specifice ale unei situații concrete?
.
Da. Cred că temă de concurs poate să se transforme pe lângă promovarea performanței mijloacelor profesionale și de soluționarea problemele specifice ale unei situații concrete într-un generator de strategie urbană și chiar socială. Ajustarea viziunii generale și includerea tematicilor principale de dezvoltare a unui oraș ființa, a unui oraș viu cu toate elementele sale constitutive, cele enumerate de dvs la care se adauga toate celelalte pot transforma tema de proiect într-o filozofie de abordare a schimbării sau îmbunatățirii conceptului de oraș viu.
.
Educația fiind elementul principal în dezvoltarea de talent în domeniul arhitecturii, care credeți că ar putea fi rolul școlii de arhitectura în dezvoltarea acestui demers?
.
Dezvoltarea aptitudinilor specifice încă din fragedă studenție. Încurajarea competitivității prin dezvoltarea nu doar de programe școlare destinate răspunsului la teme de proiectare specifice, ci și răspunsul la provocarea de tipul concursului. Trebuie ca școala să creeze arhitecți combativi în sensul bun al cuvântului, care să știe de mici că trebuie să fie mereu în priză cu tot ce e nou, să știe să își vândă marfa, să fie spontani și creativi și mai ales, să răspundă eficient provocărilor. Să știe să lucreze sub presiune și să fie inventivi și inovativi în a prezenta o soluție corectă și riguroasă, dar în același timp care să fie “outside the box”. Trebuie ca programa școlară să diversifice concursul studențesc existent acum doar pentru anul doi, cu acea “Casa”. Trebuie ca cel puțin o lucrare pe an să se desfășoare în regim de concurs. Neapărat!
conf. dr.
arh. Vasile Mitrea
“ Orice concurs de idei sa fie urmat de o expozitie cu dezbatere la care sa participe arhitectii, studentii de la FAU, evidentiandu-se ideile inovatoare. Poate asa se vor naste si viitorii critici de arhitectura. “
. . .
“ Un public receptiv se naste printr-o permanenta informare/instruire “
INTERVIU - Vasile Mitrea
decembrie 2020
Cum vedeți demersul de atribuire a lucrărilor publice prin concurs de arhitectură acum față de ce sa întâmplat în trecut?
.
Demersul era necesar pentru:
• Promovarea unor concepte care promovează calitatea
• Eliminarea atribuirii de comenzi pe principiul “cel mai ieftin, în cel mai scurt timp”
• Evitarea comenzilor “cu dedicație/pe criteriul de realții
• Oferirea de sanse de afiliere și pentru cei tineri;
• Concursul va atrage în competiție și arhitecții care sunt la curent cu cerințele teoriei și polemicii internaționale, deci performanță.
.
. Cum vedeți reînceperea acestui demers în România?
.
Tardiv dar foarte necesar (argumentele de la pct. 1)
.
Care credeți că este avantajul acestei metode de atribuire a lucrărilor publice?
.
Îndeamnă arhitecții proiectanți la o asimilare continuă de noi cunoștințe.
Atenționează comanditatii că prin concurs pot beneficia de soluții eficiente și cu identitate. Îndeamnă la competiție între firme.
Ține la cote ridicate interesul administrației locale pentru detașarea sa în cadrul sistemului urban național și declanșarea atractivității pe multe planuri ale orașului.
.
.
Cum vi se pare că se desfașoară în prezent concursurile de arhitectură în România și în special în Cluj-Napoca?
.
Orașul a mai apelat la concursuri și înainte de ultimul deceniu dar erau foarte puține.
Declanșarea acțiunii aparține Bucureștiului, dar municipiul nostru a avut avantajul unui primar care de străduiește să aducă orașul la statutul de “smart city” iar filiala OAR Transilvania a fost receptivă față de această aspirație(a se vedea numarul 5-6/ 2019 al revistei Arhitectura, dedicat competiției pe plan național). Acest avans față de alte municipii trebuie menținut prin:
• Dezbaterea rezultatelor dar și prin atenționarea asupra unor noi obiective
• Adăugirea la dezbateri și a unor expoziții cu reușita pe plan național dar și internațional, care să permită și o informare și sensibilizare a comunității, care poate sprijini administrația.
.
.
Care credeți că este viitorul acestui demers?
.
Dacă va fi continuu susținut de organizațiile profesionale, va fi o contribuție serioasă la patrimoniul arhitecturii de calitate. Permanent va trebui însă sensibilizata opinia publică și administrația și această politică merită o dezbatere pentru a se depista cele mai bune practici.
.
Care credeți că este secretul succesului concursurilor de arhitectură în Cluj-Napoca?
.
Succesul, succesele antrenează să se vadă după materializarea unora dintre proiectele câștigătoare, iar aceste soluții calitative vor trebui relevate ca fiind un regulator al concursurilor susținute de filial OAR Trnsilvania. Doar atunci se va putea afirma că succesul performanțelor este competiția (și se vor putea face comparații cu situațiile în care acesta a fost evitată sau sfidată).
.
Orice concurs de arhitectură înseamnă și o risipă de idei, în care s-au investit resurse materiale, timp, energie și creativitate (ideile proiectelor care nu câștigă); cum credeți că ar putea fi valorificate aceste idei ca să nu se irosească?
.
Orice concurs de idei să fie urmat de o expoziție cu dezbatere la care să participe arhitecții, studenții de la FAU, evidențiându-se ideile inovatoare. Poate așa se vor naște și viitorii critici de arhitectură.
Redactarea unor cataloage foto cu fiecare concurs; ar permite crearea unui fond documentar în biblioteca OAR/UAR (la sediul filialelor). Periodic s-ar putea organiza și expoziții retrospective.
.
Credeți că prin temele de concurs ar trebui să se promoveze în mod explicit o agendă mai largă, de interes general (dezvoltarea spațiului public, orașul just, arhitectura socială, protecția mediului, calitatea vieții urbane pentru locuitori)? Sau credeți că rolul concursurilor de arhitectură este în primul rând de a promova performanța mijloacelor profesionale și de a soluționa problemele specifice ale unei situații concrete?
.
Temele de concurs ar trebui precedate de o dezbatere profesională; mai multe etape oferă mai multe idei; se evită unele “scăpări”.
Filialele (inclusiv RUR), ar trebui să organizeze periodic (sau măcar odatăpe an), consultarea membrilor privind temele prioritare pentru:
• Proiectele care necesită “concurs de idei” (arhitectură, urbanism).
• Proiecte de sustenabilitate a patrimoniului arhitectural
• Cercetare (confruntata cu tendințele internaționale în diverse domenii)
• Dezbaterile anuale de la filiala Academiei
• Anumite preocupări ale Agenției de Dezvoltare NV
.
Aceste propuneri să ajungă la administratia locală, județeană sau regională, factorii de decizie.
Diversitatea temelor va trebui să fie rezultatul confruntării sau cooperarii cu specialiști din alte discipline
.
.
Cum considerați că vede / ar trebui să vadă publicul nespecialist acest demers al concursurilor de arhitectură ?
.
Un public receptiv se naște printr-o permanentă informare/instruire, respectiv:
• Dezbateri publice pe teme anuntațe
• Expoziții cu realizările remarcabile
• Prezența în mijloacele de informare (presă, TV) și de început întâlnirile cu elevii.
În unele orașe s-au practicat și excursiile ghidate (de arhitecți) în zonele cu patrimoniu arhitectural, vechi sau nou, dar și istoricii pot devenii ghizi.
arh. Johannes Bertleff
vice presedinte OAR Concursuri 2010-2014
“Eu am nevoie de concursuri! O dată, de două ori pe an biroul nostru participă la un concurs. Ne ascuțim tăișurile capacității noastre de a face arhitectură bună, verificăm de fapt dacă mai suntem în stare. ““
INTERVIU - Johannes Bertleff
octombrie 2020
Nu pot să explic exact de ce, dar întotdeauna am fost atras de ideea concursului de arhitectură.
.
În perioada în care m-am alăturat activ Ordinului Arhitectilor am militat mai degrabă instinctiv și aș zice un pic obsesiv pentru concursul de arhitectură. Pe parcurs am dezvoltat o argumentație pro, dar am am avut ocazia să învăț și argumentația contra.
.
Înainte de a povesti despre relația mea personală cu controversata procedură de achiziție (fiindcă de acest tip ce concurs e vorba acum) o să încerc să trec în revistă ceea ce consider a fi pricipalele argumente”pentru”, respectiv ”împotriva” concursului:
.
+Pune la dispoziția clientului un număr mare de soluții elaborate, clientul nu ”cumpără mâța în sac”.
.
Proiectul câștigător nu mai are șanse să evolueze semnificativ, e captiv în forma care a câștigat concursul, iar aportul clientului este relativ redus în dezvoltarea soluției (se rezumă la tema de concurs).
.
+Facilitează accesul la lucrări pentru arhitecții tineri care nu au apucat să-și consolideze portofoliile
.
Dinamica jurizării elimină proiectele slabe, dar de cele mai multe ori și pe cele geniale (care merg adeseori pe sârmă), dând câștig unor proiecte bune, dar nu neapărat excepționale.
.
+Competiția îmbunătățește produsul
.
Concursul poate fi privit și ca o irosire a resurselor. Din zecile, sutele de proiecte predate se materializează unul singur. Cine plătește efortul celorlate echipe?
.
Cred că nu contează dacă plusurile sau minusurile predomină, important este ce vor arhitecții și dacă rezultatul procedurii de achiziție prin concurs de arhitectură e benefic societății. Sondajul OAR a relevat că arhitecții își doresc concursul și realitatea construită ne-a arătat că lucrările construite în baza unui concurs au calități mult peste media construcțiilor care au alte proceduri de achiziție la bază.
.
Eu am nevoie de concursuri! O dată, de două ori pe an biroul nostru participă la un concurs. Ne ascuțim tăișurile capacității noastre de a face arhitectură bună, verificăm de fapt dacă mai suntem în stare. Culmea e că nu vizăm locul 1 cu orice preț. Ca să câștigi nu e suficient să prezinți o soluție bună, trebuie să umbli și la alți regiștri specifici naturii umane: trebuie să cercetezi persoanele din juriu, să ghicești gusturile lor și puterea lor de a accepta anumite soluții.
.
Din acest motiv renunțăm uneori la ambiția premiului 1 și preferăm să mergem pe drumul nostru acceptând faptul că soluția nu va fi pe placul majorității din juriu, dar căpătăm alte satisfacții: tocmai absența cenzurii (prin client în general) ne dă libertate în conceperea soluției, e ca și când am construi pentru noi, putem da frâu liber ”egoismului creativ”.
.
Pentru noi concursurile sunt și prilejul unor colaborări cu alți arhitecți, fie prieteni sau colegi apreciați. Învățăm mult din diferitele sistemele de lucru și abordări ale colegilor.
.
Competiția este însă principalul motiv pentru care ne plac concursurile, iar competițiile activează paliere din noi care țin de instincte, nevoia de a dovedi că poți fi mai bun, că poți descoperi noi drumuri. Cu siguranță că aceast tip de determinare a contribuit decisiv la declanșarea tipului de evoluție a civilizației pe care o trăim acum. N-avem deci scăpare, concursul nu înseamnă o alegere rațională, ci dependență de competiție.
