AMENAJARE CETATUIA

INTERVIU - arh. MACALIK Arnold

decembrie 2020
.
Înainte de toate este de precizat faptul că sunt membru al unui birou de proiectare de scară medie-mijlocie și în acest sens atunci când vorbim despre concursuri este important de văzut că vorbim despre echipe, un câmp de idei și o activitate dedicată a unor persoane. Și precum echipele sunt într-o formare organică, continuă, întrebările adresate ating o sumedenie de suprapuneri. Acest aspect se leagă atât de instabilitatea/ stabilitatea cât și de mobilul coagulării echipelor, a ideilor și mai apoi a activității structurate care eventual se naște în urma câștigării unei competiții. Am colegi cu care am semnat un concurs împreună dar ei cu un an înainte au semnat altele în alte birouri sau sunt și patru repetate cazuri în proximitatea mea când colegi de birou au participat ca și finaliști la concursuri la care s-au înscris în grupă din afara biroului (Cantacuzino-Florești, Turnul Pompierilor Cluj, Parcul Feroviarilor Cluj, Depoul Timișoara).
Sau: s-a întâmplat ca în cadrul unui birou ca și partener să pot spune că am participat pasiv la întreg demersul de conturare al unei soluții în cadrul unui concurs, deși efectiv nu am tras nici o linie menținând în paralel activitatea biroului pe timpul derulării competiției (Atelier FKM-/ Hanul Gabroveni București sau Mossfern/ Grădinița Unitariană- Frederic Joliot Curie -Cluj.
. La câte concursuri ați participat în ultimii 5-10 ani?

Personal am luat parte la 5 concursuri în acestă perioadă. Unul l-am câștigat și la altele ”am prins podiumul” de două ori cu locul II. și de alte două ocazii cu locul III. Imi amintesc că acum mai bine de zece ani un coleg apropiat spunea că un birou mijlociu de arhitectură trebuie să-și permită un concurs pe an. Știu sigur ce visam atunci despre meleagul competiției și migrarea acțiunilor umane către asemenea forme. Între timp acestea s-au dovedit vis și utopie .

Câte ați câștigat?
.
3-5-7 persoane, de regulă sarcinile nu se distribuie omogen, habitusul și implicarea fiecăruia nuanțează gradul de implicare și purtare de sarcini. Timpul nu contează. Concursurile sunt solicitante și câte-o dată fără măsură. Pe lângă câmpul specific al competiției și al ideii, aceasta le conferă și farmecul. Ele coagulează, idei, grupări, breaslă și societate. Nu ascund faptul că admir pe cei care se implică cu ușurință și atitudine sportivă. Aceasta aduce un aer extrem de reconfortant, eficiență, concentrare la esență, și să recunoaștem și un anumit grad de risc privind nerăbdări sau scurt circuitări în superficial. .
În general 3-6 persoane participă activ, și dedicăm între unu și trei luni pentru lucru. Greu de cuantificat, pentru că rar se întâmplă să lucrăm exclusiv pe concurs. Pe de altă parte fiecare concurs are etapele lui de la citirea temei până la redactare finală, iar aceste etape necesită eforturi diferite.

Cum ați gestionat timpul dedicat participării la concurs in concordanta cu activitățile profesionale cotidiene?

Sunt cazuri și cazuri. Am avut parte de un concurs la care am participat pasiv ducând în spinare asumările de pe ordinea zilei ale biroului. Și altele la care mă gândesc cu recunoștiință la colegii care mă ajutau în acest sens în timpul competiției. Înainte de întrebarea referitoare la timp și energii, mai degrabă aș puncta felul în care câmpul de căutare a ideii precum și organizarea transpunerii acesteia în proiecții modelează nu numai cele ce se nasc în proiectul depus sau în competiție ci mai degrabă metoda de lucru și starea echipei. Acest aspect mi se pare mult mai relevant căci aici am avea mai mult de câștigat prin exercițiul ”concurării”.

Cum vi se pare că se desfășoară în prezent concursurile de arhitectura în România și în special în Cluj-Napoca?

Există câteva cazuri încurajatoare, mai toate orchestrate de OAR. Cunoaștem și fiascourile flagrante în acest sens. Este important ca pe acele reușite care ne aprind lumină și speranță prin experiențe pozitive, să le păstrăm în vizor. Pe de altă parte nicidecum nu putem considera că stăm bine la acest capitol. Ne lipsește cu desăvârșire cultura concursului și aici mă refer atât la cei din breaslă cât și autoritățile și întreaga societate. Rezultatul din păcate este pe măsură. Așadar cu tot respectul pentru acele puține persoane care realmente se dedică în structurarea acestui fenomen și fără a descuraja pe nimeni, consider că numărul concursurilor este infim și aproape neglijabil, iar în acest sens formularea întrebării ușor distorsionează. Clujul are ceva rezultate în acest sens dar câmpul nici aici nu este diferit. Atât în mediul public cât și în cel privat majoritatea investițiilor se derulează fără implicarea concursului real. Și de aici provine structurarea defectuoasă și rezultatele mult sub nivelul responsabilităților și normelor elementare în acest sens. Important este că cele câteva exemple promițătoare sunt cunoscute și câte-o dată chiar invidiate de către specialiști din alte localități. Mă bucură dar în aceeași măsură mă și uimește entuziasmul gratuit de după reușita celor câteva exemple Clujene. Propun totuși ca pe lângă bucurie și entuziasm să ne păstrăm un anume calm și spirit de observație și ”ziua să felicităm de abia la apus”. În perioada dualismului 1867-1919 în care sau construit principalele obiective administrative ale acestui oraș, formându-se baza solidă a mediului obiectual care susține cultura urbană a Clujului mai toate investițiile importante (publice și cu precădere după 1890 și cele private) se realizau pe bază de concurs. Perioada respectivă dispunea de o cultură extrem de bogată a concursurilor multe din ele organizate pe mai multe faze. Nu trecea an fără zeci de concursuri de arhitectură mai toate cu un interes larg privind participarea. Media anuală a numărului concursurilor de arhitectură din documente concrete era de 27. Situația nu era diferită nici la nivelul antreprizelor. Clădirea actualului Teatru Național era ofertată de 23 de licitanți!! Astăzi pentru principalele investiții greu se găsesc antreprenori și aici încă nu am pus în discuție calitatea acestora.

În calitate de participant, cum vi se pare organizarea concursurilor de către OAR?

Nu cred că suntem în perioada în care aceste critici sunt relevante. Când copii mei au făcut primii pași în poziție ridicată, nu stăteam să fac o critică a echilibrului și măiestriei mișcărilor. Noi cu biroul tocmai recent am pierdut un concurs privat. Cu o organizare formal foarte somptuoasă dar de facto de un amatorism crunt și în cele din urmă îmbibat în prostie cu toată participarea în juriu a cinci arhitecți consacrați din regiune. Așadar cele întreprinse de OAR arată spre bine dar suntem la primii pași și deja ne întrebați despre vals. Sper să ajungem și acolo dar în ritmul care se arată drumul va fi foarte lung și mă întreb uneori dacă noi vom apuca.

Cum ar trebui alcătuită tema de concurs, care sunt elementele esențiale pe care considerați că trebuie să le conțină o temă de concurs bine alcătuită?

Trecute prin filtrul viziunii despre context. Studii preliminare cristaline și profesionist întocmite. Fără jumătăți de măsură. Status juridic clar. Structurare clară și în acord cu context (reglementări urbanistice, cerințe clare și mai apoi consecvent susținute contractual) Concentrare pe esență lăsând loc flexibil ideilor și focusându-se pe acestea din urmă. Obligatoriu tradusă pentru așa zisul ”beneficiar” pentru ca el (adică reprezentanți, adesea cu un nivel de înțelegere mai redusă, ai acestui beneficiar) mai apoi în faza de implementare să își asume cele solicitate în temă. Cred că acest aspect este primordial ca să existe personaje cheie (și din mediul comanditar) care înțeleg și stăpânesc fenomenul. Eliminarea heirupismelor și a utopiilor. Bugetări clare. Dacă parcurgeți teme de concurs din viața unor societăți (contemporane nouă sau mai depărtate în istorie și loc) care excelau în cultura concursurilor veți vedea că cele mai reușite obiective aveau la bază teme extraordinar de frumos întocmite care din capul locului nu se puteau răspunde sub nivelul excelent ulterior și adeverit prin capodoperele la care au dat naștere. De regulă: cum este întrebarea așa este și răspunsul.

Cum credeți că ar trebui alcătuit un juriu ideal?

Inteligent, prin acordarea habitusurilor, proporționalitate bine cumpănită a personalităților care într-adevăr prin competențe și facultăți pot dezbate și balansa în plaja ideilor răspunsurile la temă.

Unde considerați ca mai sunt necesare îmbunătățiri în procesul de organizare al concursurilor? Ce erori s-au comis până acum în opinia Dumneavoastră?

Poate ar trebui cumpănite și versiuni de două faze. În perioada de pionierat ar trebui făcute exerciții și pentru teme mai mici. Prin acestea poate s-ar așeza bazele experienței și a practicii țintite.

Care concurs la care ați participat considerați că a fost cel mai bine organizat?

Amenajarea Urbană Kogălniceanu. Spunem adesea aceasta și din glumă (ieșind noi câștigători) desigur numai de aceea că nu a putut participa domnul profesor Rusu.

Care credeți ca e viitorul concursurilor de arhitectură în România?

Îmi place să cred că mă situez în plaja realistă de mijloc fără optimism sau pesimism. La acest capitol rămân însă în plaja celui din urmă. Ea este direct proporțională cu stadiul invățământului actual, starea actuală a instituțiilor administrative. În absența simțului civic necesar și organizare publică bazată pe aceasta trebuie să reclădim multe de la zero. Din acest motiv ar fi de dorit lecturarea reglementărilor de concurs actuale dar și istorice de la finele secolului al 19-lea. Cu toate diferențele culturale și de context ele pot constitui exemple demne de urmat. ( Royal Institute of British Architects 1872, Franța 1864, Prusia 1867, Viena 1874, Elveția 1878,) .

Orice concurs de arhitectură înseamnă și o risipă de idei, în care s-au investit resurse materiale, timp, energie și creativitate (ideile proiectelor care nu câștigă); cum credeți că ar putea fi valorificate aceste idei ca să nu se irosească?

Fals! Nimic nu se irosește. În cultura adevărată a concursurilor nu există irosire. Nu întotdeauna câștigă cel mai bun. Există așa numita cumpărare de idei complet lipsită în practica noastră. Poți să te situezi pe locul douăzecișișase și să ți se cumpere ideea sau conceptul sau doar o parte a soluționărilor. Și invers: poți câștiga concursul dar ideile tale să se arate nerealizabile pe scurt parcurs. Orice idee își manifestă efectul. Fie prin simplă consolare sau potențare (sau chiar erodare) a ideilor echipei câștigătoare. În sintagma cuvântului CONcurs cred că tocmai asta înseamnă ”con”. Ideile unui proiect de concurs în paralel cu procesul de căutare și exprimare a lor acționează în coagularea și formarea unei grupări pe care le leagă datorită implicării de autor. Ce pierzi într-una câștigi în celălalt. Dacă aș lua în serios unde bate întrebarea Dumneavoastră, prin aceasta, aș pune frână fenomenului, ori eu cred că lucrurile stau tocmai invers.

Credeți ca prin temele de concurs ar trebui să se promoveze în mod explicit o agendă mai largă, de interes general (dezvoltarea spațiului public, orașul just, arhitectura socială, protecția mediului, calitatea vieții urbane pentru locuitori)? Sau credeți că rolul concursurilor de arhitectură este de a promova performanța mijloacelor profesionale și de a soluționa optim problemele specifice ale unei situații concrete?

Această întrebare consider că nu are subiect. Depinde de tema și subiectul concursului la care facem referire. Prin orice fel ai aduce CALITATEA, aceasta generează efecte de lungă bătaie și de scară amplă indiferent de anvergura obiectului. O căbănuță de capodoperă arhitecturală în alpi la altitudine de 2700m oricât de ascunsă ar fi tot generează pelerinaj de scară largă și mai apoi consemnare în lumea ideilor. Și ulterior în cel al epigonilor...Însă toate au traiectoria și ordinea firească. Noi trebuie să recunoaștem că trăim într-un loc și timp extrem de sărac față de centrele fenomenului de urbanism și arhitectură la care ne raportăm. De aceea afirmam că poate ar merita organizarea unor concursuri de scară mică (nu doar pentru pavilioane expoziționale) pe lângă provocări de anvergură ce vizează obiective de prestigiu.

Cum a decurs experiența voastră de până acum cu administrația publică după câștigarea concursului?

Mai din glumă spunea Lev Tolstoi: ”Nu-mi spun părerea despre femei numai după ce așezați capacul cutiei de stejar peste mine.” Așa și eu, numai după derularea execuției și finalizarea proiectului. Aș prefera să vorbim despre decurgere numai după ce a decurs. Un proiect se termină doar la implementare și până acolo drumul este foarte lung și probele reale ale adminisitrației de abia de aici încolo se vor verifica... Și dacă mă tot provocați de ce să nu spun: Ovidiu Câmpean este băiat bun.